NO STIGMA!

Tratamentul medicamentos reprezinta o parte din tratamentul psihiatric, nu singura!

Am avut, in ultimul timp, persoane care m-au vizitat la cabinet sau cu care am discutat in afara cabinetului (prieteni, colegi psihologi) care au aceasta impresie: psihiatrul exista pentru un singur lucru, si anume, a prescrie medicatie, asta in cazul fericit in care nu te pune in camasa de forta.

Ei bine, cand am ales specialitatea psihiatrie, fiindca a fost o alegere constienta, mult dorita si asteptata, nu o simpla intamplare sau ramasita la Rezidentiat, aveam niste idei idealiste (pot mentiona abia acum acest lucru) despre ce inseamna psihiatrie in Romania.

In Romania sunt stigmatizati nu doar pacientii, ci si psihiatrii lor. Cine nu a auzit de expresiile : “Innebunesti deodata cu ei”, “Devii ca ei” si diverse alte glume proaste care jignesc nu doar pacientul, ci si medicul. Neaparat tin sa precizez ca aceasta stigmatizare este facuta chiar si de catre unii colegi medici care, sunt convinsi ca ii pot trata singuri pe pacientii lor care, cu siguranta ar necesita un consult psihiatric inainte sa le prescrie medicul de exemplu, Passiflora, sunatoare, etc.-asta in cazurile mai fericite cand nu ajunge sa primeasca medicatie hipnotica fara nici un fel de consult psihiatric…

Oamenii au dreptul la informatie, iar eu asta incerc sa fac! Am avut prea multi pacienti la cabinet care mi-au spus ca nu au stiut ca pot primi ajutor, nu au stiut ca exista remediu- chiar si in medicatie- in momentele in care altceva nu este indicat sau nu mai functioneaza.

Imi doresc ca sanatatea mentala sa devina un trend! Imi doresc sa ne laudam cu cate exercitii de relaxare am facut saptamana trecuta, sa ne mandrim cu nivelul nostru de acceptare a celui de langa noi, sa il ghidam si, eventual, sa ii oferim o imbratisare daca vedem ca trece printr-o situatie, eveniment de viata ce se poate transforma in boala psihica.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *