Inca o zi speciala

Ziua internationala pentru eliminarea violentei impotriva femeilor

Ma tot gandeam ce sa scriu cu privire la aceasta zi… Si m-a luat o senzatie de piele de gaina, o strangere de stomac la gandul ca in timp ce eu ma chinui sa scot un text coerent, o alta femeie se chinuie intr-un mod real sa supravietuiasca, sa isi duca ziua pana la capat, sa reziste loviturilor sau altor forme de abuz.

Da, abuzul, acest balaur cu n capete, poate sa ia diverse forme scabroase. Tipatul este o forma de abuz, amenintarea cu lovituri sau cu viol este o forma de abuz, crearea groazei in domeniul psihic este o forma de abuz. Am mentionat acestea inaintea abuzului fizic, deoarece la noi exista ideea conform careia daca nu ai 5 coaste fracturate nu ai nimic. Cand vorbim de abuzul fizic-bataia, violul, exista o noua serie de ganduri automate cu referire la victima, (intotdeauna responsabila), niciodata la agresor: “Ce o fi facut?”, ”Oare cu ce era imbracata?”, “Sigur l-a provocat ea cu ceva”.

Cred ca simplul fapt ca esti femeie te expune la experiente abuzive. Doar ca unele dintre noi am trait sa spun povestea mai departe. Alte fete, nu. Pentru cele care traiesc in prezent abuzul, ma simt responsabila sa scriu aici, fiindca vreau ca orice femeie  sa aibe curajul sa ceara ajutor, sa vorbeasca despre ce i se intampla in viata si sa iasa din mediul abuziv. Da, acesta este primul lucru pe care ar trebui sa il faci. Sa schimbi mediul. Daca esti la job, ia in considerare sa iti schimbi jobul, orice, doar sa nu mai ai contact cu persoana abuzatoare.

Pentru femeile care stau intr-o relatie abuziva, ideea majora pe care vreau sa o retineti este: El niciodata nu se va schimba, iar datoria voastra nu este sa il ajutati!

Exista persoane care doresc si pot sa te sustina, doar sa ceri ajutor.

Pentru toate supravietuitoarele, va admir si va sustin!

Ziua Mondiala a Sanatatii Mentale

Astazi sarbatorim Ziua Mondiala a Sanatatii Mentale.

Spun sarbatorim fiindca exact asta consider ca se intampla si ca ar trebui “trambitat” in toata tara acest lucru. Sarbatorim faptul ca suntem bine din punct de vedere psihic, sarbatorim faptul ca daca nu suntem tocmai intr-un punct bun al vietii noastre in acest moment, avem o multitudine de variante pentru a ne imbunatati starea (de la sport, coaching, la psihoterapie sau terapie medicamentoasa) si a ne putea continua functionarea cat mai bine posibil.

Doresc sa ating un subiect vital pentru o persoana care, in prezent, ar putea avea o tulburare psihica. In primul rand, nu esti singur! Exista ajutor, exista iesire din situatia in care te afli. Poate nu sunt vizibile din punctul in care te afli acum, dar, cu ajutor specializat, le poti vedea clar si se pot gasi solutii unde inainte erau doar usi inchise. De subliniat este faptul ca nu este recomandat sa “te pacalesti” singur ca nu e chiar asa de rau, ca o sa treaca de la sine, ca daca iei “boabe” naturiste te vindeci de depresie. Asta nu se intampla niciodata. Doar amani rezolvarea, timp in care starea ta se poate agrava, chiar fara sa realizezi.

Daca aveti in preajma dvs. o persoana cu o boala psihica, cel mai util lucru pe care il puteti face este sa ii recomandati un consult psihiatric. Psihiatrul decide cand si daca este nevoie de un tratament medicamentos sau ar fi suficienta doar psihoterapia. In momentele in care nu ne simtim bine, avem cea mai mare nevoie de intelegere, sustinere si incurajare. In acelasi timp, avand baze reale, cu oameni langa noi care stiu cum sa ne abordeze si sa ne trateze, care sunt profesionisti.

La multi ani pacientilor si sustinatorilor acestora: familii, profesionisti, impreuna imi doresc sa facem ca Sanatatea Mentala sa fie accesibila cat mai multor persoane!

 

 

Reactie sau Raspuns

In fiecare moment al vietii, prin interactiunile pe care le avem unii cu altii, cu obiectele si cu mediul care ne inconjoara, noi dam un raspuns.
Acest raspuns este fie bine calculat, fie dat ca un reflex, ceva care vine de la sine, fara a fi rezultatul unei gandiri elaborate.

Bineinteles, nu vreau sa dezvolt situatiile in care este imperios necesar sa avem un raspuns rapid de tip reflex, ci scopul meu este sa discut despre acele intamplari care ne solicita un raspuns gandit, elaborat. De exemplu, daca apare o situatie de conflict, o situatie dificila pentru noi, cum reactionam? Lovim, fugim sau gandim un raspuns? Cheia este sa nu dam curs unui impuls, unei replici taioase, chiar daca stim ca am fost jigniti, nedreptatiti sau nu s-a tinut cont de sentimentele sau chiar de drepturile noastre.

In general, reactiile din acest gen de situatii sunt invatate. Asta inseamna ca noi apelam la niste scheme care, indiferent ca sunt bune, functionale sau nu, noi am invatat ca ele ne-au ajutat sa iesim din anumite situatii, asa ca vom apela la ele. Actionam pe baza experientelor trecute. Asta este harta reactiilor noastre, a fiecaruia dintre noi. Acest lucru se intampla pana in momentul in care le constientizam. Atunci se produce momentul wow si totul se schimba.
Acest moment wow inseamna ca eu iau decizia constienta de a nu da raspunsul agresiv, de a nu lovi persoana sau peretele, de a reusi sa imi spun mie STOP! Atunci ma dau un pas inapoi, ma distantez de situatie, si resusesc sa o privesc din exterior, cu ochi limpezi, nu cu ochi inlacrimati sau orbiti de furie.

Exista modalitati pe care le putem invata ca sa ne gestionam mai eficient pe noi ca persoane pentru a putea functiona cat mai bine si a ne atinge scopurile. Experientele mele din cabinet m-au invatat ca este bine sa cerem ajutorul de la cei care pot sa ne ofere o noua perspectiva, o imagine clara pe care sa o putem accesa cand avem nevoia aceasta.

Viata noastra reprezinta doar o insiruire de raspunsuri, cu cat acestea sunt mai potrivite, cu atat viata noastra este mai buna.

 

10.09-Zi Dedicata Preventiei Suicidului

Astazi este ziua mondiala de prevenire a suicidului.

Nu puteam rata aceasta ocazie pentru a incerca din nou sa ma apropii cat de mult pot de oamenii in nevoie. Poate nu te afli in aceasta situatie, dar poate cineva drag tie, da. De aceea, este bine sa fii atent la schimbari, la semne.

In primul rand, este vital sa stim ca o persoana care are ganduri despre suicid nu inseamna neaparat ca va spune acest lucru sau ca va cere ajutorul celor din jurul ei. Ea poate sa functioneze aparent normal, adica sa mearga la job, la scoala, sa isi indeplineasca indatoririle zilnice si doar cei apropiati ar putea banui ca ar fi ceva in neregula.

Daca vi se spune ca poate ar fi mai bine sau mai usor sa se termine, ca se simte o povara pentru cei din jur, ca simte ca nu mai e de folos nimanui sau nu mai este buna de nimic, indreptati-va spre un psihiatru care sa evalueze situatia si sa va orienteze. Mai bine sa fim prevazatori, decat sa ne gandim ulterior, cand e prea tarziu, ce am fi putut face.

Persoana suicidara se simte prinsa ca intr-o capcana, intr-o rotita de hamster din care nu mai poate iesi, nu vede solutii la probleme, nu considera ca exista ajutor, ca exista scapare si considera finalul unica rezolvare.

Daca te regasesti in ce am prezentat mai sus, vreau sa stii ca nu esti singur, ca exista ajutor si ca oamenii sunt dispusi sa te sustina chiar daca tu consideri ca nu le  mai esti util.

Cand avem ganduri despre suicid, e ca si cum am avea un filtru sumbru, niste ochelari cerniti care nu ne permit sa vedem solutii, rezolvari sau, macar, curmarea suferintei.

Imi doresc sa fim mai atenti la cei din jurul nostru, sa le sarim in ajutor chiar daca ei nu o cer, fiindca, uneori,  se poate ca ei sa nu mai realizeze ca au nevoie de ajutor, sa creada ca nu il merita sau chiar sa considere ca ajutorul nu exista. Exista persoane antrenate pentru a oferi ajutor in aceste situatii, responsabile si sufletiste care pot intelege prin ce treceti. Cautati-le! Daca nu le gasiti din prima, insistati!

NO STIGMA!

Tratamentul medicamentos reprezinta o parte din tratamentul psihiatric, nu singura!

Am avut, in ultimul timp, persoane care m-au vizitat la cabinet sau cu care am discutat in afara cabinetului (prieteni, colegi psihologi) care au aceasta impresie: psihiatrul exista pentru un singur lucru, si anume, a prescrie medicatie, asta in cazul fericit in care nu te pune in camasa de forta.

Ei bine, cand am ales specialitatea psihiatrie, fiindca a fost o alegere constienta, mult dorita si asteptata, nu o simpla intamplare sau ramasita la Rezidentiat, aveam niste idei idealiste (pot mentiona abia acum acest lucru) despre ce inseamna psihiatrie in Romania.

In Romania sunt stigmatizati nu doar pacientii, ci si psihiatrii lor. Cine nu a auzit de expresiile : “Innebunesti deodata cu ei”, “Devii ca ei” si diverse alte glume proaste care jignesc nu doar pacientul, ci si medicul. Neaparat tin sa precizez ca aceasta stigmatizare este facuta chiar si de catre unii colegi medici care, sunt convinsi ca ii pot trata singuri pe pacientii lor care, cu siguranta ar necesita un consult psihiatric inainte sa le prescrie medicul de exemplu, Passiflora, sunatoare, etc.-asta in cazurile mai fericite cand nu ajunge sa primeasca medicatie hipnotica fara nici un fel de consult psihiatric…

Oamenii au dreptul la informatie, iar eu asta incerc sa fac! Am avut prea multi pacienti la cabinet care mi-au spus ca nu au stiut ca pot primi ajutor, nu au stiut ca exista remediu- chiar si in medicatie- in momentele in care altceva nu este indicat sau nu mai functioneaza.

Imi doresc ca sanatatea mentala sa devina un trend! Imi doresc sa ne laudam cu cate exercitii de relaxare am facut saptamana trecuta, sa ne mandrim cu nivelul nostru de acceptare a celui de langa noi, sa il ghidam si, eventual, sa ii oferim o imbratisare daca vedem ca trece printr-o situatie, eveniment de viata ce se poate transforma in boala psihica.

 

 

Sarbatori

Au trecut si sarbatorile mult asteptate, datatoare de fericire si multumire pentru multi dintre noi, dar urate si chinuitoare pentru altii. Momente de bilant, de tras linie, de setat scopuri si facut planuri, perioadele in care lumea este poate cea mai fericita din tot parcursul anului devine de nesuportat pentru unii.

Despre ei vreau sa va spun, ca exista si au nevoie de ajutorul nostru. Ca se izoleaza, se retrag in propriile carapace si spera ca vor trece peste perioada aceasta dificila din an. Si poate asa va fi. Cu greu. Cu chin. Fara sa stie ca pot primi suport din partea unor persoane care pentru asta s-au antrenat intreaga lor viata.

Pana acum am intalnit destui pacienti care au cerut ajutor tarziu. Se pierde timp pretios amagindu-ne ca trece. Cu cat perioada de depresie netratata este mai indelungata, cu atat se agraveaza simptomatologia si raspunsul la tratament este ingreunat.

Depresia iubeste mult sarbatorile. Sarbatorile o hranesc. Sper ca anul acesta sa scape din ghearele ei mai multi decat anul trecut. Iar la anul sa fie si mai informati ca exista ajutor. Exista salvare. Doar sa ceri. Sa iesi din carapace.

Va urez un An Nou mai putin depresiv!

Fake it until you make it. Sau?

Unul dintre primele mecanisme de aparare din lumea gandurilor este disimularea, mascarea, cosmetizarea, sau cum ar zice americanul: “Fake it until you make it”-expresie rar valabila.

Cand ceva nu este in regula la noi, inainte sa constientizam exact ce anume, primim niste semne care ne avertizeaza ca ar trebui sa o luam mai incet, sa cerem un concediu, sa evadam din cotidian pentru o perioada. Cateva dintre aceste modificari pot fi: iritabilitate, neliniste, agitatie, insomnie, apetit alimentar modificat (crescut sau scazut) insotit sau nu de modificarea greutatii corporale, dureri musculare, arsuri la stomac, dureri de cap, oboseala, neatentie.

In primul rand, daca constientizam aceste semnale este un prim pas, insa ar fi magnific daca ne-am lua putin timp pentru a vedea de unde provin ele, ce anume le cauzeaza. Daca gestionam strict aceste modificari, fara sa le privim in profunzime, ne pacalim singuri ca au trecut si ca “suntem bine”.

Multe persoane stau si indura singure, fara sa ceara ajutor, fara sa impartaseasca nimanui starile pe care le parcurg, fara sa stie cum sa procedeze sau ca exista ajutor.

Acest fenomen are un gust dulce-amar, deoarece initial ai impresia ca ai totul sub control, iar apoi situatia devine neclara, confuza si simti cum aluneci in ea fara scapare, fara control.

Anxietatea

Anxietatea reprezinta o teama neprecizata, ingrijorarea si nelinistea din anumite situatii. Ea genereaza o crestere a atentiei, a excitabilitatii senzoriale, pentru ca toate simturile sa fie in alerta pentru a percepe orice modificare din mediul apropiat, indiferent cat de minora, ea fiind considerate ca o posibila amenintare.
De obicei, mecanismul care sta la baza anxietatii este teama de a pierde controlul, de a nu putea controla ceea ce se va intampla cu mine sau cu cei din jur, de a ma afla in aglomeratie si a nu putea primi ajutor, de a fi vulnerabil pe scurt. Da, persoanele anxioase nu prea isi arata vulnerabilitatea, slabiciunea. De fapt, cu cat o persoana pare sa fie in control, cu atat este posibil sa aibe un nivel mai ridicat de anxietate.
Modul persoanei de a face fata anxietatii este de a controla acest sentiment prin incercarea de a-l reprima, sau de a controla pericolele posibile ce pot emerge. Din pacate, aceste incercari nu pot fi niciodata indeplinite in totalitate, iar asta cauzeaza o augmentare a sentimentului de teama neprecizata, putand ajunge pana la aparitia atacului de panica.
Pentru a creste pragul de excitabilitate senzoriala, la care sistemul nostru nervos raspunde la stimulii externi, este bine sa ne expunem la cat mai multe situatii noi, sa spargem rutina, de exemplu sa alegem o noua ruta inspre serviciu, sa cunoastem persoane noi, sa facem activitati fizice variate-pe scurt, sa ne expunem la nou.
Deci, provocarea mea pentru voi este sa faceti astazi ceva nou, ceva care sa va faca sa simtiti cum tresalta inima dvs. Viata ne ajuta daca avem curajul sa iesim din cochilii si sa ne urmam drumurile proprii.
Frica poate fi utila in unele situatii, deoarece ea stimuleaza actiunea, ne ajuta sa luptam, ne face sa simtim ca traim.

In cazul in care aveti o teama repetitiva sau constanta, care va invalideaza, nu va lasa sa realizati sau va incurca in activitatile zilnice, este indicat sa va adresati unui specialist psihiatru, care va poate indruma catre atitudinea ce trebuie abordata.

Idei stigmatizante

In timpul carierei mele de medic (pentru ca da, psihiatrii sunt medici) m-am ciocnit de diverse experiente, intamplari, care lasa o urma de nelamurire in mintea mea.
Dintre cele mai recente, as vrea sa mentionez intalnirea mea cu pacienti care au fost vazuti de specialisti din diverse domenii si au amanat mersul la psihiatru, asteptand ca starea lor sa se inrautateasca. Mi se pare ca se genereaza o situatie fara sfarsit: pacientul nu doreste sa mearga la psihiatru fiindca nu este “nebun”, medicii cu care intra in contact fac si ei ce pot, pentru a nu jigni, fiindca in tara noastra este stigmatizant sa mergi la psihiatru, deci nu este usor sa recomanzi cuiva un consult de psihiatrie.
Cu trecerea timpului, toata lumea asteapta ca situatia sa treaca de la sine, sa poata pacientul sa faca fata singur, sa se descurce, SA POATA. De fapt, se intampla exact opusul. Faptul ca ignoram o problema nu inseamna ca ea nu exista si cu cat prelungim adresarea la un specialist, cu atat riscam agravarea ei. Aceasta este experienta mea cu pacienti care au acceptat sa mearga oriunde si au incercat o gramada de terapii, iar la psihiatru au ajuns tarziu.
Unii pacienti care au venit in cabinetul meu au ramas uimiti de cum ma prezint, altii de cum arata cabinetul meu. Uimirea vine din faptul ca nimeni nu se asteapta ca psihiatrul sa fie tanar, femeie, amabila-chiar zambitoare si apropiata de ei. La randul meu, la inceput, am fost surprinsa sa vad reactiile lor. Intre timp, m-am obisnuit cu ele, insa, ma intreb, pana cand? Pana cand vom continua sa ne fie frica? Sa ne fie frica de ce spun altii sau de propriile noastre conceptii? Mentionez asta fiindca la inceputul consultatiei, multi pacienti incep prin a spune: “Nu sunt nebun”, lucru la care nu ar trebui sa se gandeasca in momentul in care se adreseaza unui specialist. Pana cand vom sta sa induram suferinte, temeri, tristete, ganduri negre sau straine de noi si sa luptam singuri cu ele, cand putem primi ajutor?
Exista solutii si iesire din starile dificile, insa nu le putem gestiona intotdeauna fara ajutor.
Sa fim curajosi pentru a cere ajutor, nu pentru a ne lupta singuri!

De ce sa vii la psihiatru

Astazi am avut o pacienta careia ii tremurau mainile, lucru pe care l-am sesizat de cand ne-am cunoscut. Intrebata de ce se intampla acest fenomen, ea mi-a raspuns ca ii era frica de psihiatru, “ca la toata lumea”, ca inca mai exista “mentalitatea aceea din trecut in Romania”.

Ma intreb ce este nevoie sa se intample, ca acea mentalitate sa se schimbe. De fapt, ca sa dispara! Cati oameni trebuie sa moara, comitand suicid sau crima, pentru ca lumea sa isi deschida ochii si sa realizeze ca boala psihica nu ti-o tratateaza prietena, vecina, sotul sau colegul de serviciu. Boala psihica se trateaza la psihiatru. Asa cum pentru o mana rupta se merge la ortoped, la fel si cand nu esti bine din punct de vedere mental, spiritual, psihic, este bine sa beneficiezi de o evaluare la cabinetul de psihiatrie pentru a afla ce se intampla si cauza simptomelor pe care le ai, precum si ce e de facut pentru a putea merge mai departe.

Unii oameni sunt refractari, resping idea de a merge la psihiatru din diverse motive. Dintre acestea, stigma pare a fi in fruntea argumentelor contra vizitei la psihiatru. Asta inseamna ca oamenii se tem de ce zice lumea care ii vede ca intra intr-un cabinet de psihiatrie, ce cred cei care afla ca se duc la un medic psihiatru (aici intra familia, prieteni, colegi, chiar medicul de familie sau medici de pe alte specialitati-da, chiar si unii dintre colegii nostri isi stigmatizeaza proprii pacienti). Alte persoane au credinta ca va trece de la sine, ca aplicand diverse ritualuri, se vor tamadui.

Lipsa de informare este, din punctul meu de vedere, principalul motiv pentru care pacientii nostri-mai precis: non-pacientii psihiatrici ajung sa comita fapte care pot fi evitate printr-un consult psihiatric si un eventual tratament.

Un alt subiect sensibil: medicatia. Nu, nu sunt adepta administrarii “tratamentului pe paine”, dar consider ca trebuie sa te adresezi unui specialist psihiatru care sa decida nevoia inceperii unui tratament medicamentos. Personal, eu ma adaptez pacientului. Prefer sa am o negociere cu el, in care sa hotaram impreuna aderenta la tratament, decat sa impun pacientului un tratament pe care nici macar nu si-l va procura dupa ce iese din cabinetul meu.

Eu sunt de parere ca, in primul rand, ar trebui mers la psihiatru pentru ca acesta sa decida conduita terapeutica ulterioara: consiliere psihiatrica, terapie medicamentoasa si pasii de urmat.